31 decembrie 2012

La mulţi ani, 2013!


Photo: Octav Mardale
http://www.octavmardale.com
       "Dacă am ştii ce ne rezervă viitorul, cu siguranţă nu am mai amâna să ne iubim. Probabil că nu am irosi nici o clipă certându-ne. Am ierta şi am uita de îndată orice greşeală. Ne-am duce într-un suflet către omul drag, numai să mai avem încă o amintire cu el. I-am dărui toată fericirea de care suntem capabili. Am preţui fiecare clipă, fiecare privire, fiecare atingere. fiecare TE IUBESC! ", însă nu ştim, aşa că astăzi pe ultima sută de metri a anului 2012toată lumea se opreşte pentru o clipă şi contemplă asupra realizărilor din anul ce tocmai trece. Mulţi îşi dau seama că nu au realizat multe, mulţi poate nu s-au bucurat prea mult de viaţă, pentru alţii 2012 a fost un an care nu ar trebui să se termine niciodată.
       Cred că cu toţii anul acesta am învăţat că suntem puternici, că putem trece peste greutăţile vieţii, peste crizele economice din care nu mai reuşim să ieşim şi cel mai important e că împreună am reuşit să trecem peste SFÂRŞITUL LUMII. Noul an ne întâmpină cu o schimbare, fiind primul an după cel din 1987 când toate cifrele sunt distincte.
        Cu toate ca 2013 are un număr final ghinionist, acest lucru nu înseamnă că va fi un an ghinionist, poate că anul 2013 va fi un an de 2013 ori mai bun ca cel ce tocmai urmează a se încheia, aşa că vă urez ca în ultimele ore petrecute alături de 2012"trăiţi bine" şi să vă amintiţi cu drag de tot ce a fost mai frumos în 2012, deoarece la uşă bate anul  2013 care sper să vă aducă multă sănătate, noroc cu carul şi un an de  2013 ori mai plin de realizări şi împliniri decât anul ce tocmai trece.

                                      La mulţi ani, 2013! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu