S-a ales imnul Jocurilor Olimpice de vară 2012 din Londra

Muse au lansat ieri noul lor single, “Survival”, ce va fi inclus pe cel de-al şaselea material discografic al trupei, “The 2nd law” şi va fi imnul oficial al Jocurilor Olimpice din acest an, ediţie găzduită de maiestuosul oraş, Londra.

Matt, solistul trupei, a scris această piesă gândindu-se la Jocurile Olimpice. Este vorba despre convingere si determinare pentru a caştiga.

“Survival” va fi cântat pe tot parcursul Olimpiadei, în momentele când atleţii vor intra pe stadion, la decernarea medaliilor şi de asemenea ca fundal în toate transmisiunile TV.

"Ne simţim onoraţi că piesa noastra va fi o parte importantă a Jocurilor Olimpice din această vară. Versurile 'Survival' exprima determinarea de a câştiga specifică competiţiei", au declarat membrii trupei.

Pe scena ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice  de vară 2012, ar putea urca Muse, Coldplay, Led Zeppelin, The Rolling Stones, Elton John, Paul McCartney precum și Ringo Starr.

  Piesa o puteţi asculta mai jos, aştept părerea vostră despre ea şi despre faptul că este imnul Jocurilor Olimpice 2012.

Noua metodă de a obţine un orgasm, doar cu buletinul…

Dragii mei de astăzi putem fi fericiţi cu toţii, avem şansa de a obţine orgasmul doar cu buletinul. Nu trebuie să ne mai chinuim deloc sau să fim dezamăgiţi că nu îl avem, pentru că acum doar un simplu drum la bancă, „nervi de oţel, răbdare de platină şi buletinul” ne pot oferii cel mai extraordinar ORGASM!! Dar vă sfătuiesc să aveţi grijă, să nu exageraţi, trei fiind limita maximă permisă de lege, dacă l-am avea si pe al patrulea deja ar fi dezastru, probabil că băncile ar da faliment şi nu ne dorim una ca asta, doar nu vrem să ajungem în aceeşi situaţie ca americanii.

Însă întrebarea reporterului pentru aceşti oameni care „(...)ştiu să vorbească şi sunt super inteligenţi – dacă pot pronunţa acest cuvânt, adică au o inteligenţă aparte(...)”  este una foarte simplă, mai exact „De ce multe cupluri de tineri şi nu numai nu pot obţine un orgasm satisfăcător?”. Ceea ce mă bulversează în totalitate este simplul fapt că nimeni nu a ştiu să răspundă acestei întrebări atât de simple.

Ceea ce face şi mai interesant acest filmuleţ este faptul că unii dintre ei ba nu au mai obţinut un orgasm din ´81, doar datorită faptului că se mulţumesc cu ceea ce au, sau mai bine zis ceea ce numai au, alţii mai îndemânatici  se descurcă şi în alte feluri, nu prea mi-aş dorii sa intru în detalii deoarece sunt sigur că cu toţii ne-am gândit la acelaşi lucru!

Dar bomboana de pe colivă este faptul că în secolul nostru doar şmecherii „face” şmecherii, mai exact ei obţin mai uşor un orgasm satisfăcător.

Fie că sunt căsătoriţi sau nu toţi actorii acestei comedii, altfel nu pot să o numesc, sunt convinşi că partenerii de viaţă, alături de care îşi împart lehamitea zi de zi nu au obţinut nici un orgasm cu buletinul. 
Dar oare de ce nu au avut curajul să obţină un orgasm cu buletinul? Mai ales că personajul principal al acestei comedii satirice, ne permite să obţinem conform legii cel mult trei orgasme cu buletinul, nu mai mult! Probabil că merge pe premisa  „Ce-i prea mult strică!”.

Vă las în compania acestora, nu înainte de a o felicita pe tânăra care a ştiut să definească orgasmul (punctul culminant al unui act sexual)

                  VIZIONARE PLĂCUTĂ!!!

Legenda firului roşu al destinului

             V-am promis, în una din postările anterioare că vă voi vorbii despre destin, aşa că mi-am îndreptat atenţia către o legenda ce îşi are originile în China, dar este utilizată şi în Japonia. 

Potrivit acestui mit, zeii împletesc un  fir roşu, pe care  îl leagă de glezne la naştere atât bărbaţilor cât şi femeilor care sunt destinaţi a fi împreună. Odată ce te-ai unit de sufletul tău pereche, destinul tău a fost scris, indiferent de ce crezi tu despre asta.

Conform legendei chineze, zeitatea ce împleteste firul roşu, este  Yue Xia Lao (月下老),  abreviat  "Yuelao", zeu care leagă căsătoriile.

În aceast mit cele două persoane ce sunt legate prin firul roşu sunt destinate a fi împreună, indiferent de timp, loc sau circumstanţe. Acest fir magic, se poate întinde sau încalci dar niciodată nu se va rupe.

Şi ca fiecare legendă care se respectă are şi o  poveste...

"Un tânăr băiat întorcându-se către casă într-o noapte, vede un bătrân în picioare sub lumina lunii (Yue Xia Lao). Omul îi explică băiatului că este legat de soţia destinată lui, printr-un fir roşu invizibil, legat de gleznă. Yue Lao îi arată tânărului fata ce va urma să îi fie soţie. Fiind încă tânăr şi neavând intenţii de căsătorie, băiatul a luat o piatră de pe jos şi a aruncat-o în acea fată, apoi a fugit departe. 

Mulţi ani mai târziu când băiatul a crescut şi a devinit bărbat, părinţii i-au găsit o soţie şi au aranjat nunta pentru el.

În noaptea nunţii,soţia îl astepta în dormitorul lor, cu voalul tradiţional acoperindu-i chipul. Ridicându-l, tânărul bărbat este încântat să vadă că soţia sa este una dintre cele mai frumoase femei din sat.

Tanara soţie purta un ornament pe sprânceană. Curios, soţul o intreabă ce este cu acest ornament. Ea îi marturiseşte că atunci când era mică, un băiat a aruncat cu o piatra în ea, lovind-o si lăsându-i o cicatrice pe sprânceană, pe care o acoperă cu această podoabă."

Concluzia acestei legende este aceea că oricât de mult ne-am împotrivi destinului, el mereu are planurile deja stabilite pentru noi.

Cred că v-aţi dat cu toţii seama că defapt actuala lui soţie este nimeni alta decât aceeaşi fată,  legată de el prin firul roşu, despre care îi povestise bătrânul în copilărie.

Despre dragoste şi destin

Am să îmi încep postarea printr-un citat celebru “Dragostea e oarbă”, ea nu priveşte cu ochii, ci cu sufletul, şi totuşi nu aşa de oarbă pe cât credem noi.

Întreaga viaţă ne gândim la cum ar fi să-l întâlnim şi noi pe acel Făt Frumos sau pe acea Ileana Cosânzeana, mai exact pe acea persoană care să ne completeze întru totul, care să ne facă să  simţim că zburăm, că trăim.

Cu toate astea ajung să mă întreb de ce oare alergăm după iubire departe, fie pe mare, fie pe uscat, când defapt iubirea este aici aproape, chiar lângă noi.

Ne place să visam, să ne gândim că putem întâlnii, personajele din basmele copilăriei noastre, chiar şi în realitate. Poate că de aceea căutam perfecţiunea, ajungând să îi transformăm pe cei pe care îi iubim, în ceea ce vrem noi să fie. Niciodată nu ne dăm seama că în momentul în care încercăm acest lucru am putea să pierdem dragostea care ne-a legat de aceea persoană, nu conştientizăm faptul că felul lor de a fi, de a se comporta ne-a făcut să ne îndrăgostim de ei.

Frederic Beigbeder a spus în cartea sa intitulată “Dragostea durează trei ani”  un lucru destul de interesant şi anume faptul că dacă vrei ca dragostea să dureze  “(…) trebuie să te obişnuieşti cu gândul că o să te plictiseşti ca la carte.” şi atunci vă întreb şi eu pe voi de ce mai căutăm acea persoană din basme, dacă până la urmă tot vom ajunge să ne plictisim. Probabil că acea “plictiseala” este una frumoasă., până la urmă fiecare lucru are frumuseţea lui, chiar dacă nu toată lumea o vede.

Shakespeare a spus că „Iubirea nu-i iubire dacă se schimbă când întâmpină schimbare. Când viaţa devine grea, când lucrurile se schimbă dragostea adevarată rămâne la fel.”  Tocmai de aceea nu cred că ar trebui să îi schimbăm pe cei pe care îi iubim, pentru că alături ei ne putem dezvolta atât caracterul cât şi mintea, ne putem dezvolta noi ca oameni.

Consider că iubim că să trăim şi visăm pentru că asta ne face fericiţi, dar mereu ceva ne stă in cale, ne blochează drumul către aceste reuşite.

Să fie destinul...?

Până la urma destinul este cel faţă de care nu ne putem împotrivi, el este cel care indiferent de drumul pe care noi îl alegem, undeva, cândva tot ne dezvăluie calea fericirii. William Bryan vedea destinul nu ca fiind ceva legat de noroc, ci mai degrabă legat de alegere, nu un lucru pe care ar trebui să îl aştepţi, ci un lucru care trebuie realizat.

După o desparţire mulţi dintre noi susţinem ca viaţa nu este doar o serie de accidente nesemnificative, ci o ţesătură de momente delicate care culminează cu dezvăluirea unui măreţ plan divin, toate aceastea probabil de frica unui alt eşec. Eu cred că până la urma dacă vrem sa trăim în armonie cu Universul, trebuie să credem in ceea ce grecii numeau „fatum”, iar noi îl numim destin, pentru că în final ceea ce îţi este predestinat se va întampla.

Mă rog sa lăsăm discuţia despre destin pentru altă dată şi să ne întoarcem la dragoste, la cel mai frumos, puternic sentiment al oamenilor, cel de iubire.

Acest sentiment se găseşte sub orice formă şi în orice loc al lumii, fie că iubeşti natura, animale, păsările, o formă de artă,  până la urmă cel mai profund sentiment al iubirii se întalneşte între doi oameni. Sunt opt litere care uneori te fac să pluteşti, doua cuvinte atât de greu de rostit, dar atât de importante „TE IUBESC!”.

În concluzie cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare moment de dragoste pe care viaţa ni-l oferă, pentru că amintirea este singurul paradis din care nu te poate alunga nimeni.

Continuă să trăieşti, să visezi şi să iubeşti pentru că acestea sunt cele mai frumoase amintiri.

Ce să alegem? Sufletul sau corpul?

                Întreaga viată o trăim cu oameni, printre oameni si pentru oameni, câteodată ei te dezamăgesc, altădată te surprind, dar niciodată nu îi cunosti cu adevărat până când nu le asculţi sufletul.  

Noi ca fiinţe umane, cu ajutorul experienţelor senzoriale, de exemplu: auzul, mirosul, văzul, tactul, asimilăm cunoştinţe din lumea exterioară şi totodată luăm decizii în legătură cu aceasta cu ajutorul raţiunii, cumpătului, dorinţei, de aici rezultând procesul gândirii, iar odată ce ne conştientizăm locul în univers, în natură, în societate, în momentul în care ne punem întrebări, luăm decizii sau pur şi simplu, acţionăm conştient, nu avem cum să ne mai îndoim dacă existăm. Chiar si  René Descartes a spus odata „Gândesc, deci exist”.

Şi totuşi, unde se petrece această gândire?  Se spune că oamenii sunt alcătuiţi din doua părţi diferite, corp fizic şi sufletul, sufletul fiind cel care reprezintă mintea.

Consider că mintea este cea care ne formează caracterul, personalitatea, ea ne dezvolta ca indivizii. Corpul fizic poate fi comparat uşor cu o haina care cu timpul se învecheşte, şi îşi pierde din stralucire. Aşa sunt şi oamenii, suntem tineri, frumoşi dar niciodată nu ne gândim că mai târziu tot ceea ce o să conteze o să fie sufletul ceea ce tu ai oferit cât timp ai petrecut pe această lume. Căutăm să impresionăm printr-o ţinuta extravagantă, când cu siguranţă am putea impresiona, prin gesturi minore, dar care numai par atat de importante in secolul in care trăim chiar şi Pitagora a spus  „Alege să ai sufletul puternic, nu trupul”, pe scurt încearca să îţi dezvolţi caracterul, să te dezvolţi ca personalitate, încearca să socializezi, să fi mai bun.

Andrei Kuraev a spus odata „Sufletul este ceea ce-l doare pe om atunci când întreg trupul său este sănătos”. După cum am spus şi în introducere câteodata oamenii te dezamăgesc, te fac să suferi.

Şi chiar dacă lumea toată este plina de ură, inimile noastre sunt încă pline de iubire aşa că învaţă să traieşti plin de iubire şi de speranţă într-o lume în care toate acestea sau degradat, şi cu siguranţă atunci vei fi cel mai împlinit.

Care e diferenţa dintre Paşte si Crăciun?

Astăzi m-am gândit să vă prezint minunata diferentă dintre Paşte şi Crăciun. Ştiu că este cam devreme să vorbim despre aceste doua mari sarbatori. 

Totuşi nu am rezistat să nu aduc în discuţie acest subiect în momentul în care am văzut următorul filmuleţ postat pe youtube, în care într-un sat, probabil al nimănui, lumea doar sărbatoreste aceste zile importante prin post sau mai exact prin „post ocazional ” sau “jumi-juma”(ce Dumnezeu o vrea sa însemne şi chestia asta – oricum nu vă faceţi griji o să ne lămurească doamna in filmuleţ) .

Culmea e că atunci când au fost întrebaţi care este diferenţa dintre cele două...ŞOC...nimeni nu a ştiut, ba mai mult una dintre „tinerelele” satului, s-a panicat gândindu-se că limbajul este prea ambiguu pentru noi „muritorii”, totuşi femeia încă nu era convinsă ce să facă, să rămână la ortodoxism sau să treacă la adventism. Problema care o măcina are un singur răspuns „sunt prea tânără ca să trec la adventism”, probabil că şi adventiştii aştia au nişte standarde, clare şi precise, nu poţi fi adventist mai devreme de  50 de ani, deci doamna noastră din imagine mai are de aşteptat. 

Mă rog vă las să urmăriţi filmuleţul, care sper să vă distreze la fel de mult ca si pe mine. Pănă la urmă nu vom afla niciodată din acest filmuleţ întrebarea care îi macină pe toţi actorii acestui scurt metraj şi anume „Care e frate diferenţa dintre Paşte si Crăciun?”

Raspunsul:  Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.

Paștele este o sărbătoare religioasă creștină anuală ce comemorează învierea lui Iisus Hristos - conform tradiției creștine - Fiul lui Dumnezeu, care a biruit moartea.

Rolul omului in viaţă

        Azi am văzut şi eu The Vow, pot spune că filmul este foarte frumos îl recomand cu plăcere, totuşi acest film ma făcut sa mă întreb care este rolul omului in viaţă...

THE VOW - 2012 

         Se spune că atunci când părăsim această lume, o facem în acelaşi mod în care am apărut: goi şi singuri. Deci, dacă plecăm fără nimic, atunci cum poate fi măsurată o viaţă?

         Consider că viaţa este definită de persoanele pe care alegem să le iubim, sau poate viata este măsurată pur si simplu de realizarile noastre.

         Dar dacă dăm greş? Atunci ce se intamplă? Oare mai putem fi la înălţime sau disperarea tăcută a unei vieţi risipite ne va înnebunii?

         Henry David Thorean a spus odata: „Trăieşte fiecare anotimp care trece. Respiră aerul, absoarbe umezeala, savurează fructele de sezon si resemnează-te la trecerea fiecaruia.”

         Viaţa este un şir lung plin de necunoscut, în fiecare zi este diferită, în fiecare zi ne surprinde. Întotdeauna vor exista lucruri care îţi marchează fiecare moment al vieţii, îţi influenţează atitudinile şi faptele.

         Viaţa este ca un carusel, nu întotdeauna eşti fericit dar întotdeauna înveţi să treci peste greutaţi cu zâmbetul pe buze. Viaţa poate fi văzută ca pe o carte pe care o studiezi de-a lungul vieţii şi întotdeauna mai ai ceva nou de învăţat.

         Dar care este rolul nostru în viaţă....probabil este acela de a dărui iubire, de a gresi, de a avea realizari, de a fi împliniti, de a avea regrete, dar cel mai important lucru de a ne bucura de fiecare moment din viaţa deoarece viaţa nu trebuie economisită ci trebuie traită din plin. 

         John Gay a spus că „Acela care nu a iubit niciodată, nu a trait niciodată”, oare acesta este menirea omului pe pământ, sau iubirea te ajută să faci lucruri mărete. Cel mai probabil dragostea si sustinerea pe care ţi-o oferă persoana iubită te ajută să ai cât mai multe realizari, pentru că „omul are nevoie de dragoste. Viaţa fară iubire nu este decât un mecanism uscat, scârţâitor si sfâşietor”. Dar  cum a zis şi Galileo Galilei „Nu poţi să înveţi ceva pe cineva; Poţi doar să îl ajuţi să găsească răspunsul în el însuşi.” Şi atunci probabil că dragostea şi fericirea pe care o simţi zi de zi atunci când eşti în compania persoanei iubite doar te împinge către realizari, tu fiind cel care îşi decide destinul. Chiar William Bryan a afirmat faptul că „Destinul nu este legat de noroc, este mai degrabă legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie sa îl astepti, este mai degrabă un lucru care trebuie realizat.”

         Am zis la inceput că venim si plecăm singuri din această lume, însa intreaga viaţă o trăim cu oameni, printre oameni si pentru oameni. Câteodata ei te dezamăgesc, altadată te surprind, dar niciodată nu îi cunoşti cu adevarat până când nu le asculţi sufletul. Alaturi de semenii noştri în viaţă reuşim să legăm prietenii, să ne formăm caracterul, mai exact alături de ei învatăm să trăim, unele persoane chiar marcându-ne existenţa. 

         Cecilia Meireles a spus odata „Sunt persoane care ne vorbesc şi pe care nici măcar nu le ascultăm; sunt persoane care ne rănesc dar nu lasă nici o urma; dar există persoane care apar pur şi simplu în viaţa noastră şi ne marchează pentru totdeauna.”

         În concluzie rolul omului in viaţă este acela de a-şi urma visele, de a şi le îndeplini şi de a alege mereu curentul potrivit, deoarece viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie traită, asa că trăiti fiecare moment si bucuraţi-vă de aventura care vă asteaptă.